1.
Fiecare dintre noi folosim în gospodărie detergenţi, fie la spălatul rufelor, la spălatul vaselor, la curăţarea covoarelor sau a podelelor. Dar ştii cum să foloseşti aceste produse în avantajul tău? Află ce este adevărat şi ce este fals despre detergenţii folosiţi în locuinţa ta.

Detergent mai mult, rufe mai curate

Fals! O cantitate mare de detergent va produce mai multă spumă. Fie că vorbim despre detergentul pentru covoare, gresie, rufe sau vase, regula este aceeaşi: surplusul strică. Atunci când speli pe jos cu o soluţie care conţine mult detergent, îţi va fi aproape imposibil să clăteşti podeaua astfel încât să elimini surplusul de spumă.

Aceasta va forma o peliculă alunecoasă care va aduna mult mai uşor praful şi microbii, ducând la o murdărire mult mai rapidă a suprafeţei. Un alt risc apare în momentul în care în locuinţă sunt animale de companie sau copii mici. Aceştia pot intra foarte uşor în contact cu suprafeţele încărcate cu substanţe chimice. Detergentul rămas în ţesătura rufelor puse la spălat va atrage praful şi mizeria, va acţiona foarte dur asupra fibrelor, iar hainele tale vor căpăta un miros greu.

Fosfaţii nu prezintă nici un pericol

Fals! Fosfaţii ajută la descompunerea grăsimilor şi a murdăriei, însă în cantitate prea mare ei stimulează dezvoltarea algelor în apele reziduale adică în lacuri, râuri dar şi în canalizare. Alegele consumă oxigenul de care au nevoie plantele şi peştii. Detergenţii pe bază de carbonaţi reprezintă o alternativă viabilă.

Clorul, cel mai bun înălbitor

Fals! Atât clorul cât şi cloramina sunt substanţe dezinfectante, nu de curăţare a murdăriei. Poţi adăuga puţin clor în apa cu care speli pe jos, alături de detergentul special, însă nu te baza doar pe acesta pentru curăţarea prafului sau a grăsimii.

Clorul mai poate fi folosit pentru combaterea mucegaiului, pentru curăţarea maşinii de spălat rufe sau a maşinii de spălat vase. Clorul se va folosi întotdeauna diluat şi nu în stare pură deoarece vaporii sunt toxici, iar substanţa pură poate afecta grav pielea. Foloseşte mănuşi de protecţie şi diluează o cantitate moderată de clor în apa cu care vrei curăţa pardoseala.

Detergenţii deteriorează fibrele naturale

Adevărat! Dacă ai covoare din fibre naturale, trebuie să le cureţi cu mare grijă, pentru că acestea se pot strânge şi deteriora. Pe de altă parte, covoarele din fibre sintetice sunt mult mai rezistente la tratamentele chimice decât ţesăturie naturale.

Percloro-etilena este o soluţie cu potenţial cancerigen, iar hidroxidul de amoniu, coroziv, şi produsele pe bază de amoniac sunt dăunătoare sănătăţii iritând căile respiratorii. În locul acestor produse toxice poţi folosi produse de curăţat naturale precum oţetul alb diluat în apă călduţă.

Soluţiile fără coloranţi sunt mai eficiente

Fals! Produsele de curăţare fără coloranţi nu sunt nici mai eficiente, nici mai sănătoase. Desigur, aceste produse fără coloranţi sunt indicate persoanelor care au o intoleranţă faţă de coloranţii folosiţi în soluţiile de curăţare, mâncăruri şi alte produse.

Totuşi, pe lângă motivele care ţin de estetică există şi alte raţiuni practice pentru existenţa coloranţilor. Aceştia ne ajută să distingem între lichidele toxice şi apă, reducând riscul intoxicaţiilor accidentale.

Detergent rufe / haine: Click aici >

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *